Atelier Intercultural Nr.14 „Și ei sunt ai noștri, grija pentru bătrâni și bolnavi” – 07.02.2020

În data de 07.02.2020 s-a desfăşurat cel de-al paisprezecelea   Atelier Intercultural – „ Și ei sunt ai noștri, grija pentru bătrâni și bolnavi”, în cadrul subactivității 7.1 „Ateliere Interculturale – acțiuni de implicare activă si voluntariat al membrilor comunității în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea”. Prin acest atelier am urmărit să scot în evidență cât de important este să-i prețuim pe cei vârstnici, care este menirea lor în viața noastră și care sunt avantajele acestei vârste.

Activitatea derulată a avut următorul desfășurător:

  • Prezentarea unui PPT prin care putem motiva pe cei tineri să le acorde mai multă importanță persoanelor vârstnice;
  • Discuții despre importanța bătrânilor în viața fiecăruia dintre noi;
  • Prezentarea unor poezii și discursuri despre bunici ;
  • Prezentarea unor cântece susținute de către voluntari;

Acest eveniment a avut ca scop prezentarea unor avantaje ale bătrâneții, discuții cu cei vârstnici pentru a  vedea cum se simt la acești ani, care sunt greutățile cu care se confruntă, iar voluntarii sunt cei care o să le aducă zâmbetul pe buze prin interpretarea unor poezii și cântece.

Lasă un răspuns